Oftalmologii SCJU Sibiu participă la Congresul anual al Societăţii Române de Lentile de Contact

Divertisment

În perioada 8-10 noiembrie 2019, Sibiul va găzdui Congresul anual al Societăţii Române de Lentile de Contact (RCLSO). La eveniment vor participa medici oftalmologi de la cele mai importante spitale universitare din ţară, precum şi din străinătate (Germania, Italia, Republica Moldova). Tematica aleasă în acest an de medicii oftalmologi este prevenţia şi diagnosticul precoce în patologia suprafeţei oculare respectiv complicaţiile în ceea ce priveşte lentilele de contact. Organizatorii congresului sunt: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Facultatea de Medicină, Clinica Ofta Total Sibiu, Colegiul Medicilor Sibiu şi Centrul de Cercetare a Suprafeţei Oculare, Sibiu. Din comitetul de organizare fac parte Prof.dr. Adriana Stănilă, preşedinte al SOCIETĂŢII ROMÂNE DE LENTILE DE CONTACT, Dr. Elena Mihai, medic primar în cadrul Secţiei Clinice Oftalmologie a SCJU Sibiu şi secretar ştiinţific la RCLSO, Dr. Dan Mircea Stănilă, medic specialist oftalmolog, Dr. Alina Adriana Panga, medic specialist oftalmolog şi Dr. Oana Maria Bodea, medic rezident specialitatea oftalmologie.

„Această întâlnire a oftalmologilor este deja o tradiţie şi ne bucurăm că avem din nou ocazia de a promova şi discuta practica din contactologie în relaţie cu patologia suprafeţei oculare. Pentru toţi participanţii congresul este o oportunitate de a împărtăşi propria experienţă precum şi de a afla lucruri noi, cu scopul dezvoltării pe plan profesional şi ştiinţific”, a declarat Dr. Elena Mihai.

Manifestarea ştiinţifică va debuta vineri, 8 noiembrie, ziua fiind dedicată prezentărilor teoretice cu amprentă personală, susţinute de personalităţi naţionale şi internaţionale. Ziua de sâmbătă, 9 noiembrie, va include o sesiune pentru medicii rezidenţi, cu prezentări de cazuri şi lucrări ştiinţifice susţinute de aceştia şi vor continua prezentările de lucrări ştiinţifice, simpozioane şi prezentări tip poster.

„Munca oftalmologilor, de la diagnosticare, tratament şi până la intervenţii chirurgicale, este transpusă în lucrări ştiinţifice care vor fi prezentate în cadrul congresului astfel încât rezultatele activităţii noastre să contribuie la dezvoltarea acestui domeniu vast al explorării suprafeţei oculare în beneficiul pacienţilor, acesta fiind scopul Societăţii Române de Lentile de Contact”, a adăugat. Dr. Elena Mihai.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, pe baza Hotărârii nr. 93/2010 a Consiliului Judeţean Sibiu.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *