Muzeul Naţional Brukenthal

Divertisment

Expoziţia: Pie Jesu

Locul desfăşurării: Palatul Brukenthal, Cabinetul de Stampe

Durata: 28 noiembrie 2019 – 15 ianuarie 2020

Vernisaj: 28 noiembrie 2019, ora 13.00

Curator: dr. Alexandru Constantin Chituţă

Să alegi câteva zeci de lucrări de grafică italiană din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal este un demers entuziasmant dar şi extrem de angoasant. Îţi trec dinaintea ochilor nume, locuri, imagini care trezesc sugestii, emoţii, amintiri. Din acest motiv n-ai vrea niciodată să dai deoparte o lucrare, privilegiind o alta. Orice expoziţie şi antologie, chiar şi de proporţii medii, precum prezenta, nu poate da decât o idee parţială despre bogăţia operei italiene, în cazul nostru a graficii de sorginte religioasă.

Intitulată Pie Jesu, după un text al imnului Dias Irae al Requiem-urilor vocal – simfonice, expoziţia de grafică religioasă italiană vine în perioada Crăciunului în întâmpinarea vizitatorilor cu o colecţie importantă de lucrări cu temă biblică. Sunt lucrări care descriu fapte din Vechiul şi Noul Testament cu o graţie şi fineţe proprie graficii italiene. De la lucrări cu scene biblice sau chipuri de sfinţi comandate de privaţi, regi sau chiar dedicaţii ale împărătesei Maria Theresa, toate acestea dau seamă de evoluţia formală pe care o parcurge icoana şi tabloul religios în intervalul a trei secole în spaţiul peninsular al Italiei.

Experienţa plastică a credinţei creştinilor a oferit moştenirii culturale universale un număr mare de capodopere, care încep cu primele secole creştine şi ajung până în zilele noastre. Expoziţia găzduită de Muzeul Naţional Brukenthal în perioada Crăciunului evocă prin lucrările expuse arta veşniciei care poate concomitent să hrănească viaţa de fiecare zi, chiar şi pentru aceia, care nu vibrează la afirmarea spiritualităţii ei.

„Moda” icoanei dă mărturie astăzi despre o nostalgie a centrului: expoziţia Pie Jesu ne va permite să accedem în mod conştient la acest centru, la întreita lumină ce se revarsă din peştera Betleemului.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *