Primarul Astrid Fodor s-a întâlnit cu reprezentanții Fridays for Future

Social

Vineri, 13 decembrie, primarul Astrid Fodor a invitat reprezentanții Fridays for Future Sibiu, elevi din clasele a VIII-a, a IX-a și a X-a de la liceele Samuel Brukenthal, Onisifor Ghibu și Pedagogic, la o discuție la sediul Primăriei.

“Tema schimbărilor climatice este de mare interes pentru Primăria Sibiu și pentru mine personal. Am dorit să aflu direct de la acești tineri platforma programului la care ei au aderat și proiectele pe care le propun pentru a contracara efectele schimbărilor climatice în Sibiu. Sunt de acord că trebuie să acționăm din timp în direcția reducerii poluării, informându-ne despre posibilitățile pe care le avem pentru a reuși acest lucru și conștientizând populația cu privire la efectele schimbărilor climatice. În acest sens am lansat ideea formării unui grup de lucru alcătuit din reprezentanți ai Primăriei, ai Fridays for Future și ai altor organizații de profil care va avea ca scop gândirea unor proiecte care să conștientizeze comunitatea cu privire la schimbările climatice și care să accelereze eliminarea factorilor poluatori din oraș.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

În cadrul discuțiilor au fost prezentate proiectele instituției în sensul protejării mediului, scăderii poluării și creșterii calității vieții în oraș. La rândul lor, reprezentanții Fridays for Future au prezentat ceea ce își doresc ei pentru Sibiu, pentru ca acesta să devină în cel mai scurt timp un smart green city, care să utilizeze energia regenerabilă, să fie neutru din punctul de vedere al emisiilor de CO2, iar minim 50% din suprafața sa să o reprezinte spațiile verzi.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *