Singurul hospice permanent pentru copii din ţară poate primi donaţii prin SMS

Social

Pentru prima dată de la înfiinţare, în urmă cu trei ani, singurul hospice din ţară care se ocupă permanent de copii, cel aflat în centrul „Dr. Carl Wolff” din Sibiu, poate primi donaţii în bani şi prin intermediul SMS-urilor, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, directoarea unităţii, Ortrun Rhein.

„Printr-un SMS la 8833 cu textul COPIL pot fi donaţi 2 euro pentru copiii din hospice-ul nostru de copii şi sperăm că multă lume află şi ne ajută. În tot ce facem cu copiii avem nevoie de bani”, a declarat Ortrun Rhein.

Potrivit acesteia, statul contribuie cu 45% din fondurile necesare funcţionării acestui hospice pentru copii, Biserica Evanghelică din Germania asigură 15% din fondurile necesare hospice-ului, iar restul banilor, adică 40% din necesar, provin doar din sponsorizări şi donaţii.

„Dacă, deocamdată, implicarea statului este de 45%, putem spera că implicarea societăţii este mai mare”, a explicat Ortrun Rhein.

Reprezentanţii centrului susţin că doi euro donaţi pentru hospice-ul de copii de la Sibiu pot să însemne „două mese calde”.

” ‘Împreună îngrijim copiii bolnavi incurabil’ ” este mesajul Asociaţiei Dr. Carl Wolff din Sibiu, care din 2016 a deschis centrul de îngrijiri paliative pentru copii. Aici este locul în care copiii cu boli incurabile (cancer,defecte genetice majore, boli cardiace grave, encefalopatii etc) beneficiază de tratamente şi îngrijiri permanente, principalul scop al organizaţiei fiind să le aline suferinţa prin terapia durerii. Metodele folosite pentru alinarea suferinţei sunt diverse, de la medicaţie, kinetoterapie, suport psihologic unde este cazul, ergoterapie. Pentru desfăşurarea acestor tratamente sunt necesare echipamente precum concentratoare de oxigen, aparate de aspirat, ventilatoare mecanice, echipamente ce nu pot fi achiziţionate şi întreţinute fără ajutorul donaţiilor oamenilor inimoşi”, se arată într-un comunicat de presă al centrului remis AGERPRES.

Potrivit lui Ortrun Rhein, aproximativ 75% dintre copiii îngrijiţi în acest hospice din Sibiu sunt abandonaţi de familiile lor tocmai din cauza bolilor de care suferă.

„Centrul de Îngrijiri Paliative este locul unde copiii bolnavi îşi trăiesc ultimele zile cu zâmbetul pe buze, într-un mediu prietenos şi iubitor, unde se pot simţi acasă. Deoarece nu există alt aşezământ de acest gen, aici vin copii din toată ţara. În Hospice-ul Asociaţiei ‘Dr. Carl Wolff’ vin şi copii care au fost abandonaţi de aparţinători atunci când au aflat că suferă de boli incurabile, durerile şi singurătatea lăsându-i fără puteri să lupte cu boala”, se mai arată în comunicatul de presă.

Mai multe detalii pot fi consultate pe pagina web a Asociaţiei „Dr. Carl Wolff” – aici pot fi făcute şi donaţii financiare online. Oamenii din Sibiu pot ajuta şi cu donaţii de bunuri la sediul asociaţiei: Str. Pedagogilor, Nr. 3-5. Activitatea centrului de îngrijiri paliative pentru copii poate fi urmărită şi pe pagina de Facebook Hospice Sibiu – Asociaţia „Dr. Carl Wolff”.

„Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Telekom România Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA”, precizează cei de la hospice-ul din Sibiu.

În prezent, nouă copii sunt internaţi la hospice-ul din Sibiu. Aceştia suferă de boli foarte grave şi necesită ajutor medical permanent. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *