Primarul Astrid Fodor propune parcare gratuită pentru cadrele medicale

Social

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, a anunţat miercuri, că va propune ca toate cadrele medicale să beneficieze în continuare de parcare gratuită pe perioada stării de alertă, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

“Propun prelungirea acestei facilităţi aprobată iniţial pentru perioada stării de urgenţă. Este un gest neînsemnat ca şi costuri, dar important, cred, ca şi gest de apreciere pentru medicii sibieni care continuă să lupte pentru pacienţi împotriva unui virus care a luat multe vieţi în România, inclusiv din rândul personalului medical. Medicii, asistentele şi celelalte categorii de personal medical şi sanitar trebuie doar să afişeze pe bordul maşinii o copie după ecusonul de serviciu şi beneficiază automat de această gratuitate, fără cereri şi fără abonamente”, a precizat primarul Astrid Fodor.

Odată aprobată de Consiliul Local, va beneficia de această facilitate personalul medico-sanitar din Direcţia de Sănătate Publică, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda”, Spitalul Clinic de Pediatrie, Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Alexandru Augustin”, Spitalul General C.F., Spitalul Polisano şi personalul din cabinetele medicale ale grădiniţelor, unităţilor şcolare şi de învăţământ superior care este delegat la Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Sibiu. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *