Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu

Social

Peste 170.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au susţinut cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Naţională (sesiunea 2-27 iunie 2020)

Peste 10 000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au susţinut proba scrisă de Limbă şi literatură maternă din cadrul Evaluării Naţionale (sesiunea 2-27 iunie 2020) la nivel naţional

Astăzi, 18 iunie, 360 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, care au studiat într-o limbă a minorităţilor naţionale, au susţinut proba scrisă la disciplina Limba şi literatura maternă, la nivelul judeţului Sibiu.

La această probă scrisă au fost prezenţi 352 candidaţi, iar 8 nu s-au prezentat la examen. Nu au existat candidaţi care să aibă temperatura peste maximul admis şi nici elevi eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

Subiectul şi baremul de corectare pentru proba de Limba şi literatura maternă vor fi publicate de către Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Primele rezultate vor fi afişate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestaţiilor, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunţate sâmbătă, 27 iunie.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *