Site icon laSibiu.ro

Bursa de Spectacole de la Sibiu – invitaţi de prestigiu internaţional şi dialoguri despre potenţialul culturii de a genera dezvoltarea comunităţilor

Bursa de Spectacole de la Sibiu, care se va desfăşura în perioada 23-26 august 2021, în cadrul celei de-a XXVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), reuneşte reputaţi specialişti internaţionali din domeniul cultural. Aceştia vor participa la conferinţele programate la Sibiu şi vor aborda teme legate de potenţialul culturii de a genera dezvoltarea durabilă a comunităţilor, soluţii digitale pentru artele spectacolului, conversaţii culturale şi multe alte teme de interes pentru industria spectacolelor. Ediţia 2021 a Bursei de Spectacole, singura structură de acest fel din România, marcă înregistrată a FITS, se va desfăşura în sistem hibrid, fizic şi online.

„Bursa de Spectacole de la Sibiu este singura bursă de spectacole din lume care a supravieţuit anul trecut şi care a avut câteva întâlniri, nesperate în acea perioadă. Artişti, agenţi, promotori, directori de festivaluri, agenţii din lume, ne-am reunit şi am vorbit despre modul în care am reuşit să rezistăm, să imaginăm şi să creăm în perioada pandemiei. Anul acesta, din fericire, vom reuşi să ne vedem la Sibiu şi sunt convins că această platformă unică pe care Sibiul o oferă lumii va aduce întâlniri excepţionale”, spune Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Christian Watty, director al Festivalului euro-scene Leipzig; Anthony Sargent CBE, consultant; Kaku Nagashima, vice-directorul general al Tokyo Festival; Danny Tan, director al Odyssey Dance Theatre International Festival; Brenda Angiel, director artistic şi coregraf al Brenda Angiel Aerial Dance Company; Tilla Rudel, directorul Institutul Francez de la Timişoara; o delegaţie a China Shanghai International Arts Festival, Barbara Gessler, directorul Creative Europe, DG Education, Youth, Sport and Culture of the European Commission, Head of Unit; Andy Beecroft – Adelaide Fringe, Marketplace Manager Honey Pot; Lynn Fu, consultant independent, curator şi cercetător, Cindy Sibilsky – nJoy Entertainment LLC, producător, scriitor, recenzor, sunt invitaţii care vor participa la evenimentele de la Sibiu, fizic sau online.

Pentru ediţia de anul acesta, Bursa de Spectacole a adoptat formatul hibrid pentru ca atât participanţii prezenţi în Sibiu, cât şi cei care nu vor putea călători, să poată dialoga şi construi împreună, prin soluţii digitale, dorind să fie o punte între dimensiunea fizică şi online, un spaţiu de întâlnire şi creaţie, deschis tuturor celor care activează în domeniul artelor spectacolului.

„Cultura: motor pentru dezvoltarea comunităţii”, „Artele spectacolului outdoor: scop şi relevanţă la nivel local, naţional şi internaţional”, „Comitetul de cultură UCLG, folosirea întregului potenţial al culturii în realizarea locală a obiectivelor de dezvoltare durabilă”, „Festivaluri în dialog”, „Creaţie-educaţie-diseminare, Soluţii digitale şi alternative pentru artele spectacolului” sunt doar o parte dintre temele conferinţelor care formează programul de acest an al evenimentului.

Conferinţa de deschidere a Bursei de Spectacole de la Sibiu va avea loc în 23 august, la ora 10.00, la Hotel MyContinental – Sala Turandot.

Bursa de Spectacole de la Sibiu este dedicată artiştilor independenţi, companiilor de teatru care produc spectacole sau alte tipuri de produse culturale (teatru, dans, muzică, circ, artă stradală, artă vizuală, artă digitală, film, artă multidisciplinară etc), producătorilor, directorilor, profesioniştilor care găzduiesc sau organizează spectacole şi evenimente artistice.
Informaţii suplimentare, pe site-ul Festivalului, www.sibfest.ro, sau la adresa de e-mail office@sibiuartsmarket.ro.

Condiţii speciale de acces

Intrarea publicului la toate evenimentele din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în perioada 20-29 august 2021, se va face cu respectarea măsurilor sanitare impuse de pandemia de coronavirus, iar capacitatea de ocupare a sălilor de spectacole va fi stabilită în funcţie de reglementările în vigoare la data desfăşurării.

Accesul la evenimentele care sunt organizate în spaţii închise se va face în baza unui document de identitate, precum şi a prezentării unuia dintre următoarele documente:

– dovadă oficială care atestă vaccinarea anti SARS-COV2 (minimum 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare),
– test PCR negativ – efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea evenimentului,
– dovadă a rezultatului negativ certificat de o unitate medicală a unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore înainte de începerea evenimentului,
– dovadă medicală a faptului că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.

Pentru accesul în săli, organizatorii vor pune la dispoziţia spectatorilor brăţări care să faciliteze triajul epidemiologic rapid.

Purtarea măştii de protecţie în săli este obligatorie, în acest moment.

Despre FITS 2021

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este organizat – sub Înaltul Patronaj al Preşedinţiei României – de Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Local Sibiu

Eveniment realizat cu sprijinul: Primului Ministru al României, al Guvernului României, al Ministerului Culturii, al Ministerul Educaţiei, al Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu
Co-organizatori: Institutul Cultural Român

Acţiune cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu

Co-producători: Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune
Parteneri strategici: Ambasada Franţei, Institutul Francez, Ambasada Japoniei, EU-Japan Fest Japan Committee, Ambasada SUA, Ambasada Marii Britanii, British Council, Ambasada Israelului, Ambasada Elveţiei, Swiss Sponsors’ Fund, Ambasada Republicii Federale Germania, Institutul Goethe, Consulatul Germaniei la Sibiu, Ambasada Republicii Populare Chineze, Ministerul Culturii China, Ambasada Belgiei, Wallonie – Bruxelles International, Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes, Action Cultural Espanola, Ambasada Republicii Polone, Institutul Polonez, Ambasada Austriei Bucureşti, Forumul Cultural Austriac, Complexul Naţional Muzeal ASTRA, UNITER.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version