Site icon laSibiu.ro

Workshop-uri online de scriere creativă pentru elevii de liceu

Asociația Frilensăr.ro și Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă primul modul local al proiectului „Drama pentru toți”, un program de scriere dramatică creat special pentru elevii de liceu.
Conceput inițial ca o serie de întâlniri creative față în față, proiectul lansat de Platforma Culturală Frilensăr se mută în mediul online. Astfel, adolescenții cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani sunt invitați să facă primii pași în lumea teatrului, de acasă. Participanții sunt provocați să își transforme ideile într-o cronică provocatoare asupra lumii din jurul nostru, punând bazele unui scenariu dramatic. Proiectul este implementat în șase orașe din România (Constanța, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu și Suceava) și își propune ca la final să cuprindă un volum de texte pentru scenă.

„Teatrul este mult mai mult față de ceea ce un spectator vede pe scenă. Teatru pornește de la un gând, de la o idee. Iar acest prim gând, această primă idee, se transformă în dramaturgie, într-un scenariu, într-o piesă de teatru, baza oricărui spectacol de teatru.”, a declarat Daniel Chirilă, fondatorul platformei Frilensăr.
Adolescenții interesați de acest proiect se pot înscrie gratuit completând un formular online , pe pagina de Facebook a Teatrului Gong. Acest proiect este co-finanțat de AFCN.
Sesiunile de scriere creativă vor fi coordonate de Daniel Chirilă și George Cocoș. Daniel Chirilă a fondat platforma culturală Frilensăr în anul 2013, iar de atunci este managerul, dramaturgul și regizorul acestei platforme. A absolvit Facultatea de Teatru din Iași în 2012 și a jucat în spectacole de teatru regizate de Radu Afrim, Ion Sapdaru, Cătălin Cucu și Amalia
Olaru. A colaborat în calitate de dramaturg cu regizori ca Andrea Gavriliu, Ștefan Lupu, Horia Suru și Răzvan Mazilu, iar în 2016 a câștigat Premiul pentru cea mai bună trupă de actori la Gala Hop. În prezent este regizor angajat al Teatrului Tineretului Piatra Neamț.

George Cocoș este actor angajat al Teatrului pentru copii și tineret „Luceafărul” Iași. Ca dramaturg, s-a remarcat începând cu anul 2018 , fiind selecționat pe lista scrută a Concursului de mono-drame de la Bacău, cu textul Șpagă. A câștigat 3 premii la Concursul de dramaturgie Dan Borcia, textele sale fiind montate la Teatrul Tineretului Piatra Neamț cu textele (School ft cool, Jurrasic și Legume). A realizat documentarea și textul spectacolului „Don’t do drugs” care a avut premiera în anul 2018 în Iași.
Platforma culturală Frilensăr este de mai bine de 7 ani unul din cei mai importanți producători teatrali independenți din România, cu un repertoriu de peste 10 spectacole de teatru bazate pe dramaturgie proprie și instrumente teatrale contemporane și cu peste 20 de participări la cele mai importante festivaluri de profil din țară. Încă de la început, Frilensăr și-a canalizat energiile în zona artei comunitare, folosindu-se de teme actuale ale societății încercând în permanență să susțină și să valorifice grupuri țintă aflate în medii defavorizate.

Prin proiectele sale, Frilensăr contribuie la susținerea și promovarea culturii ca principal motor al dezvoltării societății contemporane prin elaborarea de produse artistice în spațiul independent bazate pe cercetare culturală și socială, pedagogie artistică și inovarea mijloacelor teatrale și muzicale, sprijinind astfel atât tinerii creatori prin oferirea unui mediu destinat performanței și producției artistice, cât și categoriile sociale defavorizate din punct de vedere cultural precum persoanele afectate de excludere socială, persoanele cu dizabilități sau persoanele aflate în zone cu acces cultural limitat, în ceea ce privește adresabilitatea proiectelor desfășurate, fără a scăpa însă din vedere temele universale și publicul larg, în ideea comuniunii sociale și culturale, dată de multiculturalitate și diversitate.

Parteneri
Proiect co-finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național
Parteneri instituționali: Teatrul de Stat Constanța, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul Matei Vișniec Suceava, Teatrul pentru copii și tineret „Gong” Sibiu, Teatrul Anton Pann Râmnicu Vâlcea, Teatrul Toma Caragiu Ploiești
Programul cultural „Drama pentru toți” nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version