Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu anunţă că nu îşi mai depune candidatura pentru un nou mandat

Social

Managerul Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sibiu, Cornel Benchea, a anunţat că nu îşi va mai depune candidatura pentru un nou mandat, el invocând motive “strict personale”.

“Vă anunţ (…) că nu o să-mi depun candidatura pentru un nou mandat de manager din motive strict personale, cunoscute de unii dintre dvs. şi de doamna preşedintă a Consiliului Sibiu, pe care am rugat-o din timp să fie pregătită în eventualitatea că se va întâmpla acest lucru. Decizia a fost luată luni, după parcurgerea ultimei etape a viitorului post care este din zona financiară având ca arie geografică Transilvania şi care este localizat în Braşov. Vreau ca lucrurile să fie extrem de clare: nu există niciun fel de presiuni politice sau administrative ca să plec, beneficiez de toată încrederea CJ Sibiu, nu plec nici din cauza problemelor cauzate de coronavirus, nici pentru o poziţie mai bună sau pentru avantaje financiare. Plec doar pentru rezolvarea problemelor personale”, a transmis Benchea.

El le-a mulţumit tuturor celor cu care a colaborat în ultimii trei ani. “Vreau să mulţumesc în primul rând membrilor echipei de conducere a spitalului din cei trei ani, care au fost alături de mine şi m-au ajutat să mă adaptez muncii din acest sector cu care nu eram familiarizat, apoi să vă mulţumesc tuturor pentru colaborarea pe care am avut-o (…). Activitatea pe care am desfăşurat-o ]n toate sectoarele a fost caracterizată de profesionalism, corectitudine, transparenţă, dialog şi crearea unui climat favorabil muncii, toate conducând  la rezultate deosebite şi la stabilirea unor relaţii corecte şi  solide cu angajaţii şi partenerii. Dovada cea mai clară este implicarea la un nivel înalt a sectorului economic privat prin sponsorizări  importante care au contribuit la dotarea cu aparatură a spitalului, sau la executarea unor lucrări şi servicii de care aveam nevoie”, a mai transmis Cornel Bechea.

Totodată, acesta a precizat că, timp de câteva luni, va activa prin telemuncă la noul post. “Vreau să vă transmit că cel puţin câteva luni voi fi în telemuncă la noul post, deci sunt şi fizic şi telefonic disponibil. Dacă se doreşte, îmi ofer tot sprijinul CJ Sibiu şi conducerii spitalului în vederea asigurării continuităţii activităţii, a implementării  măsurilor stabilite pentru a depăşi această perioadă extrem de dificilă şi pentru a ţine legătura cu sectorul economic privat. Acesta s-a implicat enorm financiar şi material ca să ne ajute să ne pregătim pentru această criză, sector pe care nu trebuie să-l dezamăgim şi care merită tot respectul nostru. Onoare şi respect întregului colectiv al SCJUS pentru activitatea pe care o desfăşoară în mod obişnuit şi pentru lupta extraordinară cu coronavirusul din această perioadă”, se mai arată în mesajul lui Benchea. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.