În ședința ordinară a Consiliului Local Sibiu din data de 30 aprilie a fost aprobat Regulamentul de acordare a gratuității pentru călătoria cu transportul public pentru elevii care învață în unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Sibiu.
“În luna martie, am inițiat un proiect prin care propuneam acordarea unei gratuități permanente pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun pentru elevii domiciliați în municipiul Sibiu, acesta fiind aprobat de Consiliul Local. În ședința Consiliului Local Sibiu din luna aprilie Tursib a clarificat printr-un Regulament modalitatea de acordare a acestei gratuități.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
CINE BENEFICIAZĂ DE GRATUITATE?
Copiii cu vârsta până la 6 ani (inclusiv) și elevii care urmează cursurile unităților de învățământ acreditate de stat, private sau confesionale vor beneficia de această reducere, indiferent dacă urmează clasa pregătitoare, învățământul primar sau gimnazial, liceal, confesional, al școlilor profesionale sau de ucenici, CU DOMICILIUL ÎN MUNICIPIUL SIBIU.
Menționăm că, până la vârsta de 5 ani, copii beneficiază deja de gratuitate pentru călătoria cu mijloacele de transport public.
CUM SE PROCEDEAZĂ PENTRU A OBȚINE GRATUITATEA?
Începând din data de 12 mai, abonamentul gratuit pentru elevi va putea fi activat pe carduri Tursib, nominale și netransmisibile. Tursib va crea pe site-ul www.tursib.ro, pe pagina principală, un buton numit ABONAMENTE GRATUITE ELEVI, unde se vor putea încărca documentele necesare pentru obținerea unui card de abonament sau se vor putea valida lunar abonamentele pe cardurile Tursib deja existente.
În cazul elevilor care dețin deja un card Tursib, acesta va fi activat lunar cu abonament gratuit de către părinți sau de elev, fie pe site-ul www.tursib.ro, fie la sediul, agenția sau chioșcurile Tursib.
În cazul elevilor care nu dețin card, părinții sau elevii vor încărca documentele necesare online, pe butonul menționat de pe site-ul Tursib.
– O cerere tip care va putea fi completată online
– Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
– Cartea de identitate (scanată sau fotografiată) și o fotografie tip buletin în format jpg, dacă elevul are peste 14 ani
SAU
Certificatul de naștere al copilului și cartea de identitate a unuia dintre părinți (scanate sau fotografiate, împreună cu o fotografie tip buletin a copilului, în format jpg. – în cazul copiilor cu vârsta sub 14 ani.
În cazul în care este necesară emiterea unui card Tursib, acesta va putea fi ridicat de elevi sau părinți de la unitatea de învățământ unde sunt înscriși, nefiind necesară deplasarea părinților la sediul Tursib.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.