Primăria Sibiu mai face încă un pas concret pentru viabilizarea cartierului Veterani, contractând serviciile de realizare a studiului de fezabilitate pentru investiție.
“Anul trecut am alocat fondurile necesare pentru realizarea rețelei de gaz în zonă, iar societatea de gaz a contractat proiectarea și execuția lucrărilor de introducere a acestei rețele în cartier. Între timp noi continuăm demersurile și am contractat realizarea studiului de fezabilitate și obținerea avizelor și acordurilor. Studiul va indica lucrările necesare pentru reabilitarea drumurilor și a căilor de acces, realizarea trotuarelor, amenajarea de piste pentru biciclete, a rețelei de canalizare pluvială, a sistemului de iluminat public și a canalizației subterane pentru așezarea cablurilor de telecomunicații.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Termenul contractual este de 4 luni. În această perioadă firma contractată va elabora expertizele, studiile de teren și documentațiile necesare: studiul de fezabilitate, studiul geotehnic și studiul topografic. De asemenea, se vor obține avizele și acordurile solicitate de lege.
Următorul pas va fi realizarea proiectul tehnic și contractarea execuției lucrărilor propriu-zise.
Zona care face obiectul acestei investiții – cartierul Veterani – este situată în partea de nord-vest a Sibiului și este delimitată de Drumul Ocnei, centura ocolitoare și pârâul Rosbach.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.