A murit o asistentă medicală de la SCJU Sibiu, reinfectată cu noul coronavirus

Social

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu au anunţat, luni, că o asistentă medicală de la Compartimentul Nefrologie a murit, după ce a fost reinfectată cu noul coronavirus.

“Este dureros când un cadru medical pierde lupta împotriva COVID-19 şi nu există suficiente cuvinte pentru a măsura tristeţea care ne încearcă în aceste momente, când viaţa şi cariera unui OM care mai avea multe de oferit, a fost curmată mult prea repede. Colega noastră a fost persoană deosebită, o asistentă medicală competentă, dedicată permanent meseriei şi pacienţilor pe care i-a îngrijit cu profesionalism. A fost preţuită deopotrivă de colegi şi pacienţi şi va rămâne mereu în amintirea noastră. Transmitem întreaga noastră compasiune familiei”, se arată într-un mesaj postat pe contul de Facebook al SCJU Sibiu.

Potrivit directorului general al unităţii medicale, doctorul Liliana Coldea, asistenta care a murit a fost unul din cele şase cazuri de pacienţi de la Sibiu reinfectaţi cu noul coronavirus. După cea de-a doua internare, femeia a fost intubată în secţia ATI.

Reprezentanţii SCJU Sibiu fac un apel către cetăţeni să respecte măsurile de protecţie, pentru ca sacrificiile personalului medical să nu fie zadarnice. “Sperăm ca sacrificiile personalului medical să nu fie zadarnice şi lumea să înţeleagă că traversăm cu toţii o perioadă dificilă, în care pericolul reprezentat de COVID-19 nu a trecut. Virusul este prezent, nu îşi alege victimele şi este de datoria noastră a tuturor să dovedim că am înţeles că trebuie să ne protejăm pe noi şi pe toţi semenii noştri, prin respectarea măsurilor ce ne pot salva viaţa”, se mai arată în mesaj. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.