Muzeul Național Brukenthal

Divertisment

Cel mai vechi din țară și cel mai mare din Sud-Estul Europei, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu a fost inaugurat oficial la 25 februarie 1817, cuprinzând inițial 1.090 picturi din colecția particulară a baronului Samuel von Brukenthal (1721-1803).

Descendent al unei familii de mici nobili sași din Transilvania, Samuel von Brukenthal a studiat dreptul, administrația politică și filosofia la universitățile din Halle și Jena, formându-se în spiritul iluminismului european.

Om de cultură și abil diplomat, a făcut o carieră strălucită la Curtea Imperială de la Viena, devenind cancelar aulic al Transilvaniei. Pasionat de artă și științe, Brukenthal a colecționat picturi, rarități numismatice, arheologice, bibliofile și mineralogice. În 1773, galeria Brukenthal era menționată în „Almanach von Wien” ca una dintre cele mai valoroase colecții particulare aflate la Viena în acel moment. 

După revenirea sa la Sibiu, în calitate de Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei (1777-1787), baronul și-a adus și colecțiile, iar Calendarul lui Hochmeister pe anul 1790 menționează, printre atracțiile orașului, pinacoteca, formată din 800 de tablouri și dispusă în 13 săli ale Palatului Brukenthal. 

Palatul Brukenthal, situat în Piața Mare din Sibiu, este unul dintre cele mai însemnate monumente în stil baroc din România. A fost inaugurat în 1788 ca reședință oficială a baronului Samuel Brukenthal. Prin testament, baronul dispunea deschiderea Palatului ca muzeu public. Fațada clădirii palatului mai păstrează blazonul familiei Brukenthal. 

În prezent, complexul muzeal are în componența sa: Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istoria Farmaciei, Muzeul de Arme și Trofee de Vânătoare și Casa Artelor (sediul expozițiilor temporare de artă contemporană).

Palatul găzduiește Galeria de Artă și Biblioteca Brukenthal. Galeria de Artă are câteva expoziții permanente: Galeria de artă națională, Cabinetul de Stampe, Colecția de Artă decorativă și Pinacoteca Brukenthal. 

Muzeul Național Brukenthal deține și o bogată colecție de cărți transilvănene. Astfel, în bibliotecă pot fi consultate unele din primele cărți publicate în Transilvania, datorate unor tipografi vestiți precum Johannes Honterus (Brașov), Kaspar Heltay (Cluj) sau Marcus Pristorius și Abraham Kertész (Sibiu).

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.