Reprezentație specială de Ziua Națională a Germaniei, la Teatrul Gong din Sibiu

Divertisment

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 3
octombrie, de la ora 18:00, spectacolul în limba germană „Die Kleinen Detektive/ Micii Detectivi” în regia lui Lilly Krauss-Kalmár.
Nemții sărbătoresc Ziua Unității pe 3 octombrie, dată la care, în 1990, a fost realizată integral reunificarea politică, legislativă, teritorială și administrativă a Germaniei. Căderea Zidului Berlinului la 9 noiembrie 1989 a deschis calea pentru reunificarea germană. Germania a fost
despărțită aproape jumătate de secol după cel de-Al Doilea Război Mondial, partea de est devenind un aliat al URSS, în timp ce vestul a fost un aliat al SUA. „Pentru a marca acest moment, ca îndemn pentru alegerea democrației și a toleranței, am programat un spectacol în limba germană, din repertoriul propriu. Programasem inițial un concert pentru copii cu o trupă din München, dar l-am amânat pentru la anul din cauza restricțiilor anti-Covid. Îmi doresc ca acest tip de evenimente să devină o tradiție prin care să sărbătorim destinul european al orașului nostru.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Finalul acestei săptămâni îi aduce pe scenă pe doi dintre cei mai năzdrăvani prieteni ai teatrului pentru copii: Țăndărică și Mihăiță. Cei doi năzdrăvani pornesc într-o aventură plină de mister și adrenalină în încercarea de a rezolva cazul banditului din oraș. Adaptarea după
povestea lui Karl Heinz Wegener a regizoarei Lilly Krauss-Kalmár surprinde prin tehnica păpușilor ce aduce un omagiu teatrului clasic de animație printr-o poveste despre vise, curaj și voință. Din distribuția acestui spectacol fac parte actorii Jenő Major, Angela Páskuy, Adrian Prohaska și Claudia Stühler. Scenografia spectacolului poartă semnătura Mariei Bodor, iar muzica a fost creată de Florin Grigoraș. „Micii Detectivi” are o durată de aproximativ 45 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani.
Spectacolul va fi prezentat, de asemenea, și în limba română, în datele de vineri, 2 octombrie, de la ora 18:00, sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 12:00, dar și duminică, 4 octombrie, de la ora 11:00.

Accesul publicului la oricare din reprezentațiile de mai sus se face în limita locurilor disponibile, cu respectarea tuturor normelor de siguranță sanitară, pe baza biletelor puse în vânzare atât online prin teatrulgong.ro, cât și la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4. Costul unui bilet este de 12 de lei și asigură accesul pentru o singură persoană,indiferent de vârstă. Având în vedere contextul pandemic, toate biletele emise vor avea
inscripționată eticheta „flexibil” pentru a permite anularea locului la evenimentul pentru care a fost emis și relocarea acestuia pentru un alt spectacol al teatrului, o singură dată, în limita locurilor disponibile în momentul cererii, astfel încât spectatorii să se poată bucura fără griji
de evenimente culturale.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.