Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu va avea două aparate de testare pentru COVID-19, primul fiind deja cumpărat, nefiind încă efectuate teste, informează, marţi, un comunicat de presă al Consiliului Judeţean (CJ).
“În timp ce aparatul de testare PCR donat spitalului judeţean de firma Con-A a primit, în sfârşit, materialele necesare intrării în funcţiune, facem cunoscută o altă veste bună în lupta cu noul coronavirus. Consiliul Judeţean Sibiu a semnat ieri (luni – n.r.) contractul cu Ministerul Sănătăţii pentru un al doilea aparat automat de testare în timp real PCR. Valoarea fondurilor puse la dispoziţie prin transfer de la Ministerul Sănătăţii este de 216.000 lei, iar Consiliul Judeţean Sibiu va asigura o cofinanţare de 10% pentru realizarea achiziţiei. Spitalul Judeţean Sibiu va demara achiziţia în cel mai scurt timp. Testarea în timp real la Sibiu este de importanţă majoră pentru a putea scurta timpii necesari în depistarea cazurilor de infecţii şi în prevenirea răspândirii virusului. Realmente va salva vieţi. Mulţumesc tuturor celor care fac eforturi pentru asta în această perioadă grea”, a declarat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, citată în comunicatul de presă.
Potrivit Danielei Cîmpean, “până la acest moment, toate testele prelevate de la pacienţi din judeţul Sibiu se trimiteau la alte laboratoare din ţară, tot mai aglomerate, durata mare de răspuns fiind în dezavantajul sibienilor”.
Deocamdată la Sibiu nu se fac teste de coronavirus, aparatul aflat deja în dotare fiind în probe.
“Azi (marţi – n.r.) am început instruirea personalului de aici. Azi şi mâine facem probele maşinii de testare”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul SCJU Sibiu, Cornel Benchea. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.